Comuniune preoțească și reflecție pastorală în an Centenar la întrunirea Cercului misionar „Sfinții Împărați” Broscăuți

Cercuri pastorale Mai 14, 2025

Luni, 12 mai 2025, în Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitatea Broscăuți, a avut loc întrunirea Cercului misionar „Sfinții Împărați”, gazda întâlnirii fiind pr. paroh Cosmin Constantin Pristavu, care a organizat, împreună cu enoriașii, o primire călduroasă pentru participanți.

Programul a debutat cu oficierea Utreniei și a Sfintei Liturghii în sobor de preoți, urmată de pomenirea ctitorilor și a preoților slujitori trecuți la Domnul care au păstorit această comunitate de-a lungul vremii, răspunsurile la strană fiind oferite de elevi ai Seminarului Teologic din Dorohoi. De asemenea, la Sfânta Liturghie au participat și s-au împărtășit cu Sfintele Taine și elevi de la Școala Gimnazială „Dimitrie Pompeiu” din localitate, alături de doamna învățătoare, prof. Marilena Ciucur. Întâlnirea a continuat cu prezentarea referatului intitulat „2025 Anul Centenar al Patriarhiei Române”, susținut de PC Pr. Andrian Crețu, în care au fost abordate teme de interes pastoral și istoric, în contextul Centenarului Patriarhiei Române.

În partea aplicativă a întâlnirii, s-a propus un exercițiu de memorie și comuniune, în care preoții participanți au împărtășit amintiri și întâlniri personale cu patriarhii României, evocând totodată personalități locale marcante pentru cei 100 de ani de Patriarhat.

În urma discuțiilor și a reflecțiilor colective, au fost formulate mai multe concluzii și îndemnuri pastorale:

necesitatea unui studiu teologic permanent și a unei pregătiri continue pentru slujirea pastorală;

păstrarea unei rânduieli liturgice și morale în viața preotului, atât înaintea lui Dumnezeu cât și înaintea oamenilor;

importanța rugăciunii personale și a rugăciunii în comunitate;

cultivarea unității frățești în cadrul cercului misionar și al întregului protopopiat.

Întâlnirea a constituit un moment de întărire duhovnicească, dar și un bun prilej de comuniune între păstorii sufletești ai acestor parohii, oferind perspective noi pentru lucrarea pastorală în mijlocul credincioșilor.(Pr. Pristavu Cosmin-Constantin)