„Împreună spre Înviere” – program educativ-catehetic organizat de Centrul educațional al Protopopiatului Dorohoi în Postul Mare 2026

Activități Aprilie 16, 2026

În perioada 1 februarie – 5 aprilie 2026, Centrul educațional al Protopopiatului Dorohoi, în colaborare cu Biroul de catehizare al Protopopiatului și ATOR Dorohoi a desfășurat cea de-a treia ediție a programului educativ-catehetic „Împreună spre Înviere”, adresat copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani.

Organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și derulat în conformitate cu duminicile perioadei Triodului, programul a oferit participanților prilejul de a îmbina activitățile educative cu cele duhovnicești, într-un cadru cald și prietenos, favorabil formării și comuniunii. Întâlnirile săptămânale, organizate la sediul Protopopiatului Dorohoi, au adus împreună copii dornici să descopere frumusețea credinței trăite și bucuria de a fi împreună.

Pe parcursul Postului Mare, cei mici au luat parte la numeroase activități, dintre care amintim:

  • 7 februarie – cateheza „Familia, școala iertării și a iubirii. Pilda fiului risipitor”, susținută de pr. prof. Pristavu Cosmin-Constantin;
  • 14 februarie – activitatea „Lumea devine mai frumoasă prin fapte bune!”, coordonată de pr. prof. Pristavu Cosmin-Constantin;
  • 21 februarie și 14 martie – Atelier de muzică, susținut de prof. Gorgan Lavinia;
  • 28 februarie – cateheza „Bunica Maria și sămânța credinței”, susținută de pr. protopop Apetrei Ionuț-Ștefan și pr. prof. Iftodi Marian-Liviu;
  • 7 martie  – atelier de mărțișoare, coordonat de masterand Damian Alexandra-Niculina și Ifrim Alexia;
  • 21 martie  – activitatea „Scara virtuților”, susținută de pr. Butnariu Ioan-Silviu;
  • 28 martie  – Vizionare de film și Atelier ProVita, susținute de Subotnicu Iasmina și Avasilenei Anitta-Marcela, voluntare ATOR Dorohoi;
  • 29 martie  – participare la Marșul pentru Viață;
  • 30 martie – participare la Concertul de pricesne al Protopopiatului: Corul Catedralei, coordonat de prof. Gorgan Lavinia și Trupa de teatru „Sfântul Stelian”, coordonată de prof. Onofrei Ana Maria;
  • 4 aprilie – participare la Pelerinajul de Florii;
  • 5–10 aprilie – participare la slujbele Deniilor din Săptămâna Mare

Prin varietatea activităților propuse – de la cateheze și ateliere creative, până la momente artistice și participări la evenimente cu caracter comunitar și liturgic – programul a urmărit apropierea copiilor de valorile credinței și cultivarea unei vieți echilibrate, în care bucuria comuniunii să ocupe un loc central. 

În același timp, inițiativa a oferit o alternativă sănătoasă de petrecere a timpului liber, punând accent pe relaționare, creativitate și implicare activă, într-un context marcat tot mai mult de izolarea în mediul digital. 

Încheierea activităților a fost marcată de un sentiment de recunoștință și împlinire, atât din partea copiilor, cât și a formatorilor implicați, care au mărturisit bucuria de a fi împreună într-un astfel de demers. Programul „Împreună spre Înviere” se conturează, astfel, ca o lucrare frumoasă și ziditoare pentru comunitatea din Protopopiatul Dorohoi, aducând lumină și rod duhovnicesc în inimile celor mici, în așteptarea praznicului Învierii Domnului.

 

Pr. Pristavu Cosmin-Constantin