Conferință duhovnicească la Hilișeu Horia: „Doamne, Maica Ta pironit, văzându-Te pe cruce”

Cercuri pastorale Aprilie 14, 2025

În Duminica Floriilor, 13 aprilie 2025, credincioșii din localitatea Hilișeu Horia au trăit un moment deosebit de încărcătură spirituală, participând la conferința cu titlul „Doamne, Maica Ta pironit, văzându-te pe cruce”, susținută de prof. dr. Vasile Postolachi, cadru didactic la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi. Evenimentul a avut loc în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și s-a desfășurat în cadrul Cercului misionar „Adormirea Maicii Domnului” Șendriceni.

 

Alături de preoții din cercul misionar, la conferință au fost prezenți numeroși credincioși, tineri și copii, care au dorit să aprofundeze cunoașterea vieții Maicii Domnului și rolul ei în perioada Pătimirilor Mântuitorului Hristos.

 

În cadrul expunerii, prof. dr. Vasile Postolachi a adus în lumină aspecte dogmatice, teologice și duhovnicești legate de suferința Maicii Domnului, dragostea și curăția inimii sale, precum și rolul ei în iconomia mântuirii. Conferința a fost structurată atât pe elemente de ordin formal și tehnic, cât și pe dimensiuni mai profunde, legate de trăirea credinței și înțelegerea tainelor dumnezeiești.

 

Evenimentul s-a dovedit a fi un moment de reflecție și întărire sufletească pentru toți participanții, oferind prilejul unei pregătiri duhovnicești apropiate pentru Săptămâna Mare. (Pr. Mihai Țigănescu)

Citește alte articole despre: hilișeu horia profesor vasile postolachi