Prețuirea Vieții la Maternitatea Dorohoi: Rugăciune, Binecuvântare și Daruri de Sfinții 40 de Mucenici

Activități Martie 10, 2026

Luni,  9 martie 2026, într-o zi de aleasă sărbătoare în care îi cinstim pe Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia, dragostea pentru viață și respectul pentru mame au fost celebrate la Spitalul Municipal „Academician Leon Danailă” din Dorohoi.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, am desfășurat o acțiune de suflet dedicată mamelor însărcinate și pruncilor nou-născuți, marcând astfel, în avans, spiritul Zilei Mamei Creștine în cadrul proiectului național „Luna pentru Viață”.

Pr. Marian Iftodi, coordonatorul biroului ProVita din cadrul Protopopiatului Dorohoi, împreună cu Părintele secretar Pr. Precob Daniel și  Preotul de caritate al spitalului Pr. Teodor Ciuraru, au săvârșit o slujbă de binecuvântare a secției de Maternitate. Într-un gest de comuniune cu cei care au trecut pragul veșniciei în acest spital, am săvârșit și un moment de comemorare pentru toți medicii, asistenții și pacienții care au părăsit această lume, cinstindu-le memoria.

Fiind o zi cu tradiții bogate în Moldova noastră, am oferit tuturor mamelor și personalului medical „sfințișori” sau măcinici, alături de cărticele de rugăciuni oferite prin grija Centrului Eparhial de la Iași.

Vizitând secțiile de Maternitate și Pediatrie – recent renovate și aduse la standarde europene – am regăsit confirmarea spuselor unei doamne doctor pensionate: aici este locul unde viața biruiește în fiecare secundă. Am văzut în ochii tinerelor mame speranță și bucurie, sentimente pe care campania noastră, „Solidaritate pentru amândoi”, dorește să le cultive în întreaga comunitate.

Adresăm alese mulțumiri tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment, domnului manager Dr. Valerian Andrieș, pentru deschiderea constantă, d-nei asistent Maria Șulea, pentru organizarea impecabilă a momentului de astăzi, întregului personal medical, medici și asistenți, care veghează cu jertfă la căpătâiul pruncilor, părintelui Ciuraru Teodor pentru pentru dragostea cu care își păstorește parohia din spital.

Vă reamintim că pe tot parcursul lunii martie organizăm ateliere, întâlniri cu tinerii și campanii de informare. Punctul culminant va fi Marșul pentru Viață, organizat pe 29 Martie 2026, ora 12:00, pe traseul Parc Cholet – Catedrala Dorohoi.

Vă așteptăm cu drag să fim solidari pentru mamă și copil!

(Pr. Iftodi Marian)